Începând cu anii 80, în continuarea studiilor de artă, și până la sfârșitul anilor 90, Ioan Aurel Mureșan practică desenul (și) ca instrument de lucru, ca etapă premergătoare creației picturale. Notațiile pregătitoare sunt sumare, uzând de o linie sigură ce surprinde gesturi, detalii fizionomice. Uneori sunt schițe de compoziție ce includ și scurte formulări lingvistice sau expresii pertinente poetic. Extrem de expresive, ele vădesc o bună stăpânire a exercițiului plastic, putând fi recuperate nu doar ca mărturii ale procesului creativ, ci și ca forme autonome de artă.

Grupate în nouă carnete de schițe, aproape 700 de desene însoțesc creația perioadei respective, cele mai multe reflectând preocuparea dedicată seriei Ducelui d’Ivry.