Prima etapă, situată temporal în preajma debutului expozițional și a primelor expoziții, a fost materializată în ciclurile „Măștilor”, „Pământului”. Lucrările explorau pictura din unghiul materist al unei expresivități marcate de forța „unui gestualism sumbru, încărcat de un sentiment grav al materiei picturale și al celei lumești” (Magda Cârneci). Momentul de fervoare sălbatecă a fazei neo-expresioniste este continuat în ciclul „Semnele zidului” și cel al „Metaforelor picturale”. Pictura acestei perioade exprima conștiința unei consubstanțialități cu universul primar, a unei identificări între energiile vitale ale cosmosului și un eu ardent care se exprima prin culoare, materie brută și o maximă libertate de tratare a figurativului.

„Via Dolorosa” (prezentată în 1991 la Bienala de artă de la Sao Paolo și apoi, în anul 1996, la Muzeul de Artă din Clu) marchează tranziția spre o nouă formă de exprimare a sinelui, prin ipostazierea ideii de sacrificiu.

Deceniul următor (1995-2005) e stăpânit de libertatea explozivă a imaginarului, manifestate în seria „Minunatele ceasuri ale ducelui d’Ivry”, urmată de aceea a „Călătoriei magice a ducelui  d’Ivry” (1997, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea și 1998, la Galeriile Teatrului Naţional, etaj III-IV, Bucureşti). Despre această etapă luxuriantă, aceeași Magda Cârneci spunea: „Curba e ascensională pe cât strălucitoare, pentru că acum, Mureșan pare că a atins o zonă superioară psihicului, cea a imaginarului liber, feeric și debordant. E ca și cum – într-o dialectică necesară a evoluției persoanei –, după începuturile încătușate încă în materialitatea opacă a lumii, după o coborâre în infernul psihic, cu bolgiile sale individuale și colective, spiritul pictorului ar atinge un prim palier luminos al libertății”.

Urmează un hiatus în creație, ce absoarbe aproape zece ani, până în 2014 – timp al unor grave decantări artistice și existențiale. Revenirea aduce, inițial, la suprafața creației un registru diferit, grav, ce se constituie în seria „Ultrasilvania” – neexpusă decât în 2021, pentru ca apoi, după ciclul „Pasajelor secrete” (2015-2016), rod al unei revelații existențiale transpuse pictural, să tematizeze  Eros-ul, ca energie magică universală, principiul vital al individuației, drum inițiatic al eu-lui către Sinele atotcuprinzător, în ciclurile „Escorts” și „Erotikonia”. Eros-ul se manifestă prin proiecții fantasmatice convertite în imagini artistice și limbaj pictural ce aduc la suprafață urme mnezice și onirice, resturi mitopoetice, sedimente ale subconștientului (expoziția „Erotikonia”, deschisă la Muzeul Țării Crișurilor în 2019).

Anii 2020-2021 au adus atelierului o nouă provocare. Ciclul „Apud magister” se constituie ca expresie a maturității. Descătușate de influențe și mimetisme, lucrările mizează pe practica aproprierii, ca expresie a dialogului asumat în mod programatic, cu formele culturii.  Artiștii cu care pictura se întreține într-un grav dialog sunt Titian, Giorgione, Jean-Honoré Fragonard, Marcel Duchamp, pentru a exemplifica, sumar, doar. „Variațiuni din Casa Surdului” completează dialogul început cu magiștrii, cu o mai marcată libertate de exprimare proprie, legătura cu Goya, cel din „picturile negre” rămânând doar aluzivă, la nivelul titlului.