Cele 11 lucrări atrag atenția asupra condiției umane, a absenței comunicării între oameni, în ciuda aparențelor, a unor false fațete ale succesului, ale reclamei, asupra superficialității unor relații, asupra singurătății. Artistul a pornit de la o viziune realistă sau a combinat în unele lucrări viziunea realistă cu cea onirică ori abstractă – pentru a ajunge, în cele din urmă, la una abstractă.
Lumea înfățișată de pictor e fascinantă, dar nu exclude violența. Dacă într-o lucrare oamenii trec grăbiți, mașinal, unii pe lângă alții, fără a se observa, fără a comunica unii cu alții, în alta, pasajul poate deveni un loc ascuns, secret și protector pentru o idilă. Pasajul pictat de Ioan Aurel Mureșan se transfigurează, devine un loc încărcat de trăiri, simboluri ale existenței. Nu numai personajele, ci și construcția spațială contribuie la exprimarea unor meditații asupra limitelor. Pereții înclinați pot dilata ori obtura ieșirea la lumină, până în situația de a închide orice posibilitate de eliberare – care se mai poate obține doar prin vis, prin puterea imaginației.
În lucrările sale, Ioan Aurel Mureșan ne determină să ne oprim pentru a reflecta la condiția umană. Dar artistul, cu modul său de a fi, funciar generos, nu transmite o copleșitoare ori o acră tristețe, el iubește lumea cu feeriile ei, cu plăcerile rafinate ale existenței, având capacitatea de a ne surprinde sau înfiora în fața misterelor, de a ne avertiza să fim mai atenți în fața diversității lor. El e pictor și înnobilează acest pasaj, ferindu-se de reprezentări glaciale. E important contextul, eclerajul, câmpul poetic, reușind ca priveliștea banală, chiar sordidă, păienjenișul faptelor mărunte, cenușiul cotidian să fie transfigurate în imagini urzite cu emoție, iar spațiile devin țesături încântătoare. Pereții sunt pictați cu „graffiti”, cu covoare multicolore, la fel este și pardoseala, astfel pasajul devenind un spațiu locuibil, chiar mirific și, în același timp, neliniștitor pentru omul străzii, ca și pentru trecătorul grăbit, prea grăbit ca să observe că frumusețea se poate ivi oriunde. Artistul pare să ne spună că dacă universul prin care peregrinăm nu este unul tonic, nici fundamental tragic nu este, iar semnificațiile dramatice se pot estompa. Ne introduce nu numai într-o lume ce poate fi înșelătoare, dar și într-un spațiu cu mirifice forme picturale, țesături fascinante, spațiu poetic în care putem evada. Limitele pot fi depășite, dar până la acordul final. Predomină cromatic roșul, multitudine de nuanțe, cu semne mărunte, încărcate energetic și, în funcție de sensul imprimat imaginii, apare și negrul, griurile colorate, griurile violacee, pasta fiind mai densă, tremurătoare, aspră, dar uneori și mătăsoasă, delicată. Ioan Aurel Mureșan este un magician al culorilor, care nu încetează să uimească prin felul în care exprimă fără ostentație, cu mijloacele picturii, accesul la valorile infinite ale vieții, printr-o sugestivă acomodare a operei de artă între figurativ și abstract”.
