„Ioan Aurel Mureșan, un suflet bântuit de fervoare, pe care numai conștiința echilibrului organic, a unei consubstanțialități cu universul primar, a unei cunoașteri-identificare dintre eu și cosmosul simțit ca o sumă de energii vitale în continuă metamorfoză l-a călăuzit printre întrebările secolului nostru, a edificat într-un travaliu de aproape două decenii o operă valoroasă în sine și însemnată pentru arta românească contemporană. Creația sa poate fi integrată acelui moment de mutație din pictura românească ce include și anii ’80 ai secolului nostru, de înnoire a limbajului plastic care presupune și reflecția responsabilă asupra rostului actului creator. Această generație se reunește sub semnul refuzului clișeului, al formei convenționale uzate, fiind „o mișcare de șoc și de deschidere în același timp”, în opoziție și față de fundamentele de conținut uzate, marcând totodată un interes esențial pentru spiritualizarea formei plastice.
Creația lui Ioan Aurel Mureșan, ca și a colegilor săi de generație, poate fi subsumată unei funcții prospective, unui dinamism absolut al spiritului creator, atingerii unei stări de totală disponibilitate. În opera lui Ioan Aurel Mureșan, fantezia, intuiția proaspătă, întoarcerea la acele motive intens spiritualizate, la așa-numitul plan primar al valorilor etern umane, bucuria jocului întemeiată pe o cunoaștere aleasă a valențelor expresive ale culorii, a stăpânirii tușei ce determină muzicalizarea imaginii, sunt principalii protagoniști. Originalitatea universului său este una de esență. Deschiderea sa către lume prin creație s-a aflat sub auspiciile benefice ale unei serioase culturi, ale unei vii spiritualități, neconformistă și nealterată; în fiecare lucrare artistul urmărește „dezocultarea adevărului”, imaginând motive sau serii de motive, proiecții ale preocupărilor sale spirituale -prețioase și totodată lirice în culoare, autentice etape ale eliberării de sine. Vizând sinteza, pictorul încifrează în forma ce păstrează aluzii figurative, noblețea spirituală, sacrificiul ca premise ale creației. Ciclul Via Dolorosa relevă nu numai intensitatea trăirii ideii de sacrificiu, ci și vocația sa de stăpânire a formelor dinamice, epurate treptat, ce reclamă cu obstinație un alt tărâm, abia presimțit, sub tulburătoarele și schimbătoarele aspecte ale realului.
Și nu e greu să regăsim în aceste embleme spirituale ideea că „Eul Creatorului iluminează și se iluminează” prin Sacrificiu. Artistul inovează, urmărind și o formă plastică care să poată esențial echivala prin culoare creșterea, cuprinderea, încorporarea, unificarea, identificarea, ca procese ale vieții și creației. Ca sensurile înțelepte – noimele să fie primite de noi, artistul ne propune un spațiu-timp, spațiu plastic al sintezei în care formă, culoare și lumină sunt antrenate într-o mișcare aproape muzicală. Devenirea cromatică permite artistului să împlinească, parcă, un rit de purificare mitică, de trecere de la condiția umană la aceea a unui alt tărâm, cel al Sacrului. El pictează aceste înțelesuri, întrebări cu solemnitate, cu știință, nuanțând prin tușă suprafața cromatică, de la calm deplin, până la exultanță sau durere.”
