Pe tată, Mihai, îl poartă în minte drept un om închis, aspru adesea, a cărui vorbă scurtă ținea loc de afecțiune. Mama Eugenia, însă, intuiește că fiul cititor este „gingaș” și îi protejează înclinațiile culturale – ca una ce se va vădi, mai târziu, ea însăși, artistă. Încrezătoare în steaua ce o are, își lasă copilul în lume să învețe pictura.
Cu Emil, relațiile erau de neutralitate. Frate mai mic, Emil nu a prezentat dintru început interes. Mai târziu, adulți fiind, vor descoperi apropierea bărbătească, la granița dintre o prietenie profundă și o afecțiune implicită.
Din 1971, Nelu, cum i se spunea în casă, se mută la Cluj, urmând, întâi, Liceul de Artă ce purta numele meșterului Ladea, iar din 75 până-n 1981, Universitatea de Artă din Cluj. Viața de pictor la Cluj a început. Drumul către biblioteca Institutului de la casa Matei a rămas, în continuare, constant, dar de acum citea și filosofie, poezie, istorie.
Tată la 23 de ani deja, căsătorit cu Măriuca, ce era din Oradea, o urmează acasă, în Bihor, la terminarea facultății, după ce stă o vreme la Suceava, urmându-și postul la Școala populară de acolo. Face toate slujbele pe care tinerii intelectuali ai generației sale le făceau – lucrează ca profesor, este angajat ca pictor la Centrul de librării, unde face afișe… Prin anii 80 scrie poezie. Carnețelele pe care schițează sutele de desene ce vor pregăti ciclurile picturale, de aici provin. Între paginile numerotate cuminte cu zilele anilor ce curg se iscă poveștile Ducelui d’Ivry, se pornesc călătoriile spre Persia imaginară, se inventează personaje, scene fantaste, bătălii… Imaginația dospită sub cerul nesfârșit de la Ceanu pornește fără limite în depărtările visate. Cascadele de culoare, arabescurile, înfloriturile explodează în tablouri, aducând Orientul aproape și răsfirând bucuria de a descoperi preaplinul vieții, dragostea, frumosul.
Anul 1990 aduce, în viața lui Ioan Aurel Mureșan, schimbarea, nu doar pe planul general al societății, ci și pe acela personal: este invitat ca profesor la Universitatea de Artă din Cluj. De atunci, marile sale acumulări intelectuale și-au împlinit rostul: peste 30 de promoții de studenți au putut beneficia de cultura și capacitatea sa de a face istoria picturii mereu vie.
Arta proprie, care face permanent recurs la resursele culturale, dublată de exercițiul unei maieutici eficiente, fac din Ioan Aurel Mureșan o personalitate complexă a artei românești contemporane și a școlii clujene de pictură.
