Familia

Rareori pictorul Ioan Aurel Mureșan lasă să răzbată direct în afară imaginea lumii ce o poartă în el, a familiei în care s-a format și trăiește. Ea este, însă, puternic prezentă în sine. Vreun accent mai apăsat ce-i vine câteodată îl face prezent pe Mihai, tatăl, iar bogăția paletei i-a fost, cu siguranță, dăruită de Eugenia, mama sa. Între multele măști după care se tot ascunde, rareori pictorul va lăsa să se întrevadă căldura cu care-și poartă familia aproape – pe Măriuca, cea care-l însoțește de-o viață, pe Paul, fiul plecat departe, pe Teo, „odorul”, ajuns deja bărbat.

Uneori, pe pânză se limpezește un gând, transpare o emoție… recunoaște atunci, în oglinda picturii, lumea ce-o purtase în el, tăcută. Așa s-a întâmplat alegând să picteze Lumea Christinei, în care a pus acoperișul în flăcări pe care-l văzuse de sus, de pe drumul neamțului, când ajunsese acasă, la Cean, și tot așa, a recunoscut în figura albă ce alerga purtându-și umbra prelungă în spate, mersul Eugeniei, prins într-o lucrare de mai acum…

EUGENIA MUREȘAN

Mama Eugenia rămâne figura tutelară a familiei. A înțeles dintru început că Nelu, fiul cel mare, va fi artist. A crezut în el, fără să o arate. De rangul la care ajunsese, însă, vorbea cu măsură, mai degrabă ironic. Calea cuvenită tot cu o vorbă ascuțită o ajusta. Și-a petrecut viața împlinindu-și îndatorirea, iar la capăt și-a luat răgazul și libertatea de a-și urma rostul: a început a picta. Năvalnic, valuri de culoare se revărsau, torente vii, păsări și flori, păuni cu cozile rotate, balauri se așezau în rama lumii ei, conturând un univers magic în care trona, pe rând, Maica Precistă și ea. Dacă o întrebai, se uita Eugenia la Maică și spunea: E faină Maica Precista. Seamănă cu mine. Și avea, de bună seamă, dreptate.

Picturile Eugeniei sunt ferestre spre miraculos. O geografie ale cărei repere sunt desenate de culoarea sângerie a inimii.

Cel mai adesea, în lucrările sale, vezi strălucind frumusețea mirobolantă a păunilor: ele, păunițele sfioase, cu penele adunate, pășind cu grijă pe câte o crenguță înflorită, sau ei, falnici, desfășurându-și evantaiul larg, bogat împodobit, până în streașina casei, cât să cuprindă cerul… Păsările acestea nu încap în ordinea curentă a organizării lumii, precum celelalte vietăți, ce umplu bătătura casei – cocoșii, caii, văcuțele bălțate, Pif și Codatu, cei doi câini – păunii ocupă întreg spațiul tabloului, proiectați în absolutul mirajului: din pensula artistei răsar culori, descinse, parcă, din culturile îndepărtatului Orient, unde doar gândul ajunge, sau din lăuntrice fantasme. În păuni se proiectează artista, ținuta lor semeață i se substituie. Îi pictează în zeci de feluri, mulțumindu-se la sfârșit, doar, să-și însemne în colț, cu litere frumos ticluite, numele: Eugenia.

Indiscutabil, instinctul artistic sigur, exersat de toate generațiile de creatori ce i-au premers artistei, anonim, fervoarea picturii, energia tușei au mers mai departe, ajungând până la pictorul din urmă, Ioan Aurel Mureșan. În pictura lui, figura Eugeniei se citește, discret, într-una dintre pânzele seriei Variațiuni din Casa Surdului, pictate cu suflul tulburat de neliniștea drumului din urmă.

Familia

EUGENIA MUREȘAN

Adresa

Contactează-ne